20 de intrebari si raspunsuri

- www.freedomgroup.realestate -

  1. Ce este Freedom Group si care este obiectivul companiei?

Freedom Group este o companie de consultanta imobiliara organizata ca societate pe actiuni si care ofera servicii suport in tranzactionare clientilor finali prin intermediul consultantilor colaboratori.

Acestora compania le ofera in acelasi timp diferite servicii suport pentru a fi mai puternici si mai eficienti pe termen scurt, mediu si lung, urmarindu-se maximizarea ponderii veniturilor de care agentii pot dispune in urma colaborarilor cu clientii finali.

Obiectivul companiei este acela de a ajunge una dintre cele mai respectate retele la nivel mondial, detinuta eventual intr-o masura cel putin semnificativa de catre agentii imobiliari care ii sunt in acelasi timp si clienti, indiferent ca sunt retele nationale, hub-uri locale, agentii imobiliare sau agenti independenti.

 

Freedom Group este o companie si aceasta, pentru a fi puternica si stabila in beneficiul tuturor, trebuie sa aiba un flux cat mai constant de venituri, din care sa acopere atat costurile operationale directe si cele administrative, cat si resursele necesare dezvoltarii si cele necesare recompensarii (prin dividende si aprecierea valorii) tuturor actionarilor sai, care in acest caz pot fi toti agentii.

 

Conceptul Freedom Group nu este in primul rand despre pachetele de servicii. Acestea sunt importante si fiecare dintre ele trebuie sa reuseasca acopere in principiu (singure sau impreuna cu optiunile atasabile), la niste costuri rezonabile, suportabile si pe masura nevoilor acoperite si proportional cu resursele implicate, o arie suficienta pentru diferitele tipuri de nevoi ale consultantilor imobiliari.

 

Freedom Group este in primul rand despre principiile de constructie si de organizare a unei retele realmente puternice si solide, extrem de necesare in prezent si in viitor pentru intarirea pozitiei individuale a fiecarui membru din retea in raport cu clientii si cu furnizorii de care acesta are structural o anumita dependenta.

Este despre libertate si independenta a fiecaruia in cadrul unei organizatii puternice, a carei co-proprietar este, menite sa ii adauge valoare la nivel individual.

 

Freedom Group este un model de business, este despre formula arhitecturala ideala a unei companii cu ambitii semnificative din acest domeniu de activitate, despre cumulul de ingrediente necesare pentru a putea crea impreuna o retea realmente de anvergura si care aduce tuturor per global si gradual (pe masura expansiunii), intr-o masura din ce in ce mai mare, beneficii cumulate pe diferite paliere net superioare costurilor, fiecaruia dintre clientii si totodata actionarii retelei, care detin in proprietate toate resursele aferente.

 

Cresterea permanenta a valorii companiei si satisfactiile inclusiv de ordin financiar aferente reprezinta un obiectiv implicit in interesul direct al agentilor/actionarilor.

 

 

  1. Cum pot deveni actionar al Freedom Group?

Orice agent imobiliar poate deveni actionar al retelei prin achizitia unui pachet de actiuni in valoare de 2.500 lei. Numarul de actiuni achizitionate depind de momentul achizitiei, valoarea companiei fiind intr-o permanenta crestere bazata pe fundamente economice, datele si estimarile fiind prezentate pe site-ul companiei.

In cazul in care agentul doreste sa detina un numar mai mare de actiuni, acesta le poate achizitiona fie din pachetele pentru investitori (pret de piata mai mare) sau ca rezultat al contributiei proprii la extinderea retelei (la pretul de la intrarea sa ca actionar al retelei).

 

 

  1. Ce beneficii am ca si actionar al Freedom Group?

In primul rand a fi co-proprietar al unei companii din ce in ce mai puternice, care detine un brand, un portal si care ofera accesul la alte instrumente utile de lucru, unde achiti contravaloarea unor servicii, confera un avantaj unic din perspectiva strategica in raport cu clientii si competitorii.

In al 2-lea rand, poti beneficia atat de dividende, cat si de potentialul de apreciere a valorii actiunilor detinute, cu atat mai ridicat cu cat devii client si actionar mai devreme. Este implicit si o investitie care poate produce venituri independent de activitatea de agent si care iti poate reduce semnificativ costurile.

Spre exemplu, la un numar de 250 de consultanti pretul unei actiuni in conformitate cu fundamente economice de tipul multiplului de profit va fi de 15 lei, la un numar de 450 de consultanti valoarea unei actiuni va fi de minim 25 lei, iar dupa ce pragul de 1.000 de consultanti va fi depasit, valoarea unei singure actiuni va fi de 100 lei. Tot ca exemplu - inainte de atingerea pragului de 10.000 de consultanti (presupune expansiune internationala), valoarea unei actiuni va fi de 1.000 lei.

 

 

  1. Ce drepturi si ce obligatii am ca si actionar al Freedom Group?

Orice actionar are dreptul de a participa la procesul de luare a deciziilor si de a beneficia de dividende si de aprecierea valorii actiunilor detinute.

Modelul de business nu releva o necesitate viitoare de majorare a capitalului, compania fiind construita pe premise de profitabilitate bazata cu precadere pe alocare de resurse in conformitate cu veniturile si pe volum de clienti / consultanti deserviti.

Principalele modalitati prin care un actionar e direct interesat, suplimentar motivat in acest sens si poate sprijini dezvoltarea companiei si inclusiv a propriei afaceri sunt contributia la expansiunea retelei de consultanti colaboratori si a bazei de clienti finali.

 

 

  1. Cum pot avea de castigat ca si actionar, ce se intampla cu profiturile?

Modelul matematic care sta la baza proiectului releva intrarea intr-o zona de profitabilitate la momentul la care compania va avea intre 50 si 100 de consultanti colaboratori / clienti, iar dividende se pot distribui in anul urmator celui in care compania atinge 100 de agenti cu minim 12 luni de colaborare.

Profiturile vor fi alocate 50% in dividende si 50% in dezvoltare.

 

 

  1. Cine ia deciziile in Freedom Group si cum?

In orice societate pe actiuni deciziile importante sunt luate de catre A.G.A. (Adunarea Generala a Actionarilor), iar cele curente de catre conducerea executiva / Administrator, numit de AGA.

Pe masura ce intra noi actionari in companie, ponderea fondatorilor se diminueaza gradual, neexistand o intentie de pastrare a pachetului de control, intrucat forta companiei va fi direct proportionala cu numarul de agenti actionari, aceasta fiind una dintre prioritatile principale ale proiectului.

 

 

  1. Cum si cat poate castiga cine contribuie la cresterea numarului de consultanti colaboratori si de actionari?

In functie de momentul si de masura contributiei, pe langa beneficiile implicite aduse de cresterea companiei/retelei, generatorul de noi actionari si agenti poate castiga - prin "Freedom Ambassador Referral Program" - programul de recompensare a contributiei la expansiunea retelei derulat de companie - in total intre 100 si 2.450 lei (in bani sau actiuni) per nou coleg care se alatura in retea.

Sistemul este arhitecturat pentru a facilita o dezvoltare accelerata si de anvergura, iar formulele de calcul pot fi detaliate in discutii individuale.

 

 

  1. Cum imi pot vinde actiunile si cum pot eventual achizitiona mai multe?

Actiunile sunt tranzactionabile liber, cu respectarea dreptului de preemtiune al fondatorilor.

Se doreste a fi o investitie destul de lichida, avand in vedere inclusiv ecartul intre pretul la care achizitioneaza agentii (de cateva ori mai mic decat cel la care au achizitionat investitorii, care anticipeaza practic dezvoltarea). Achizitia poate avea loc de la fondatori sau de pe piata, la pretul pietei sau chiar si la pretul initial de achizitie (in masura in care un agent a avut o contributie deosebita la expansiunea retelei).

 

 

  1. Cum pot deveni client (in sens de consultant colaborator) al Freedom Group?

Prin achizitionarea unui pachet de servicii, implicit prin adoptarea uneia dintre formulele de colaborare, contributia fiind intre minim 100 si maxim 1.000 euro lunar, fara alte retineri procentuale, in functie de mai multi parametri. Detaliile sunt prezentate in sectiunea alocata din site-ul companiei.

 

 

  1. Ce drepturi si ce obligatii am ca si consultant colaborator / client al Freedom Group?

In principal dreptul de a beneficia de serviciile aferente pachetelor de servicii si optionalelor, de a fi recompensat pentru eventuala contributie la cresterea retelei si obligatia de a achita contravaloarea pachetului de servicii de care beneficiezi.

 

 

  1. Care este cea mai economica forma de colaborare si ce beneficii am ca si consultant colaborator?

Incepand de la 10 euro lunar per consultant, ca parte a unei agentii existente, insa nu mai putin de 100 euro lunar, suma care confera dreptul de a fi asociat cu brandul Freedom Group, de a beneficia de elementele de identitate, de a lista anunturi pe portalul Romanian.Realestate apartinand Freedom Group si de a beneficia de alocare de lead-uri.

La nivel de pachete de servicii, "Essential 100%", in valoare de 250 euro lunar ofera tot ceea ce este strict necesar unui agent imobiliar pentru a-si putea genera venituri, insa inclusiv restul pachetelor si optionalele au capacitatea de a contribui la cresterea productivitatii consultantului imobiliar.

Oportunitatea de a nu avea in anumite cazuri ca obligatoriu un cost fix lunar, in contextul de a beneficia totusi de servicii este si aceasta demna de avut in vedere.

 

 

  1. Ce se intampla daca reusesc sa generez comisioane anuale brute de 100.000 euro pe an?

Calculul contravalorii serviciilor se face permanent prin raportare la ultimele 12 luni de colaborare.

Indiferent cat produci, care este pachetul de servicii sau modalitatea de plata, mai mult de un cost total de 12.000 euro pentru 12 luni nu vei achita niciodata.

 

 

  1. Ce se intampla daca intr-un an reusesc sa generez comisioane brute de 25.000 euro?

Depinde de pachetul de servicii achizitionat si de formula de achitare.

Un pachet de 850 de euro, mai ales daca nu e achitat lunar integral poate genera dificultati pentru respectiva perioada intrucat calculul de "share commision" trebuie aplicat la un anumit nivel minim specificat si in site, pentru a nu se genera pierderi companiei (si implicit colegilor actionari). Ca rezultat, ponderea de "share commission" intr-o astfel de situatie ar deveni implicit 60/40 in favoarea agentului. Restul pachetelor ar fi relativ lejer de abordat intr-o astfel de circumstanta, pot fi mai potrivite, mai ales pe o formula de "100%".

 

 

  1. Dar in cazul in care produc intr-un an comisioane de sub 10.000 euro?

Intr-un astfel de context va fi dificil de a fi consultant (client) pe o formula cu o anvergura mai mare decat cea a pachetelor minimale. Probabil ca intr-o astfel de situatie agentul poate considera si ca o parte din cost este alocat invatarii.

Compania se adreseaza in principal consultantilor imobiliari de un nivel de la mediu in sus, care se dedica constant si care au obiective specifice. Celor situati deocamdata sub acest nivel sau care lucreaza sporadic li se recomanda colaborarea cu un consultant experimentat al retelei, care acesta sa fie de fapt client direct / consultant colaborator al retelei Freedom Group, formula contribuind la optimizare si negenerand costuri neacoperite. Putem recomanda formule in acest sens.

 

 

  1. Cum imi pot personaliza pachetul de servicii de afiliere in raport cu nevoile mele de consultant?

In masura in care se parcurg cu atentie continutul pachetelor si se cunosc specificitatile activitatii fiecarui consultant in parte este posibila alegerea si alcatuirea unui pachet conform nevoilor, eventual completabil uneori cu anumite elemente din sectiunea de “Optionale”. Trecerea de la un pachet la altul se poate realiza o data la 6 luni, cu un preaviz de 3 luni. Intregul concept al pachetelor coroborat cu optionalele adreseaza necesitatea de a se consuma doar atatea resurse cate sunt alocate/achitate.

 

 

  1. In ce conditii poate inceta colaborarea si ce se intampla cu actiunile daca posed asa ceva?

Colaborarea poate inceta oricand, fie in cazul neachitarii obligatiilor de catre una dintre parti, cu sau fara un preaviz de o luna.

Actiunile raman in proprietatea consultantului pana la momentul la care agentul respectiv decide sa le tranzactioneze, binenteles in masura in care decide in acest sens.

 

 

  1. Ce, cat si cum castiga un proprietar de agentie imobiliara locala?

In afara avantajelor competitive generate de apartenenta la o retea in continua crestere de relevanta, de a avea beneficiile statutului de actionar si de a castiga din contributia la expansiunea retelei, un proprietar de agentie castiga obtinand venituri de la retea in functie de numarul celor carora le ofera serviciile de suport local incluse in pachete – cu precadere un spatiu de lucru si un suport de facilitare, mentorat samd – si suplimentar in functie de masura in care isi asuma responsabilitatea pentru rezultatele consultantilor din compania sa, sporindu-le productivitatea.

Toate acestea in conditiile pastrarii identitatii companiei proprii si a 100% din veniturile generate.

Detaliile procedurale se pot afla in discutii particulare.

 

 

  1. Care este relatia dintre Freedom Group si faracomision.ro?

Sunt proiecte complet diferite, care se adreseaza unor nevoi diferite, tranzactionare cu/fara suport uman.

Ambele adreseaza nevoi de tranzactionare, insa Freedom Group activeaza in piata de servicii cu suport uman (agentie imobiliara), iar faracomision.ro in piata celor care isi propun sa tranzactioneze singuri, asumandu-si implicit in prealabil responsabilitatea si costurile.

Proiectele isi pot/vor genera reciproc lead-uri si contribuie la calificarea clientilor, generand consultantilor Freedom Group un spor de productivitate.

 

 

  1. Care este obiectivul faracomision.ro si cum pot investi in faracomision.ro?

Exista doua obiective de business ale faracomision.ro – generarea de lead-uri calificate pentru consultantii din reteaua Freedom Group si eventuala monetizare profitabila de sine statatoare.

La acest moment investitii private in proiectul faracomision.ro sunt posibile doar de la un anumit nivel investitional in sus, in urma unor discutii private.

 

 

  1. Care sunt avantajele de a fi intr-o asociere cu Freedom Group ca actionar si/sau consultant colaborator?

In primul rand implicarea efectiva in constructia unui brand puternic propriu (complementar), a unor instrumente suport (portal in proprietate) cu impact pozitiv in productivitate, cu tot ceea ce presupune si rezulta din aceasta.

Cvasi-totalitatea proiectelor care vizeaza agreagarea consultantilor imobiliari in retele care isi doresc sa fie relevante ca dimensiuni vin cu o propunere de tipul: “Vino in firma mea, cedeaza-mi la o parte (in general semnificativa) din comisioane si renunta la propriul brand”.

Spre deosebire – Freedom Group propune: “Vino in compania ta, pastreaza chiar si 100% din venituri si dezvolta-ti inclusiv brand-ul actual daca doresti”.

Fie si numai pe acest palier si diferentele sunt fundamentale, oferta Freedom group fiind practic imbatabila la nivel conceptual pentru oricine isi doreste apartenenta la o constructie solida inclusiv pentru el insusi si in acelasi timp o oportunitate investitionala cu un potential semnificativ.